Unul din cele mai importante temple care au fost descoperite în Halkidiki este şi cel al lui Ammona Dia, descoperit în 1969 ca urmare a lucrărilor de escavaţie pentru fundaţia temeliei unui hotel, din care motiv a fost şi distrusă parte a bazei clădirii antice. Cercetările arheologice care au continuat pe durata anilor următori, 1970, 1971 şi 1973 şi au arătat că în această parte din penisula Kassandrei fusese ridicată în ultima jumătate a secolului al optulea î.C. de către localnici evvoici ai cetăţii Afitis, templul lui Dionisie pe care-l adorau împreună cu nimfele în peştera situată la baza stâncii în sud-vestul pantei. Adoraţiile în peşteră unde cei care se închinau atingeau stări de nebunie, continuaseră şi în următoarele secole până în secolul al doilea după Cristos. 

Pe suprafaţa plată, în partea de nord a spaţiului, fusese construit înspre sfârşitul secolului al cincilea înainte de Cristos, templul egiptian pentru adorarea zeului Ammona Dia. La început, aproape de sfârşitul secolului al cincilea î.C., fusese construit un altar închis, dar mai târziu, în a doua jumătate a secolului al patrulea înainte de Cristos, a fost ridicat în faţa altarului un templu în stilul dorian cu piatră entamblature (în suprastructură). Acest templu a fost reclădit cu marmură la sfârşitul secolului al treilea şi începutul secolului al doilea înainte de Cristos după ce acesta a prezentat semnificative deteriorări în construcţie. Acoperişul din ceramică era plin de desene decorative colorate şi gravuri. Schiţa pentru recuperarea acestuia este posibilă de realizat datorită elementelor arhitecturale care au fost găsite în diferite zone. În perioada romană (primul şi al doilea secol după Cristos) templul a fost descompus şi cu materialul obţinut au construit în partea de sud a acestuia două terase în timp ce între ele deasupra vechiului altar a fost construit un altar mai mic. Reuniţi în spaţiul acestor două terase, sub cerul liber, credincioşii trebuie că urmăreau manifestări tipice. În urma cercetărilor se arată că epoca romană a templului a durat până în epoca moştenitorilor lui Constantin cel Mare, când probabil că a fost distrus în întregime. Parte a scăldătorii creştine care a fost scoasă la iveală în capul de nord al spaţiului se poate asocia ideii de adoraţie din primelele secole ale creştinătăţii dar şi mai târziu în mijlocul epocii bizantine.