• Federation of Holiday Rooms and Apartments in Halkidiki 'Aristoteles'

  • Halkidiki - Rooms, Studios, Apartments

  • Get inside your Dreams

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Super User

Super User

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Metohi Floghiton

Clădirea Metohi Floghiton datează din anul 1311. Până în anul 1924 exista ca mânăstire romană, în continuare ca subunitate a crucii roşii americane care a acordat îngrijiri refugiaţilor din Kalamaria, în timp ce în perioada asupririi (1944) a fost bombardat de către bulgari. La jumătatea anilor ’60 un incendiu de mari proporţii a distrus clădirea care a devenit o ruină. În 1999 prin decizia consiliului local al Mudaniei suprafaţa a fost dată celei de-a zecea eforii a arheologiei bizantine, în vederea executării lucrărilor de refacere şi pentru a găzdui centrul de cultură bizantin al Halkidei cu denumirea onorifică “Iustinianos” denumit astfel după numele grupului de arheologi care au participat la lucrări. 

În clădirea aceasta se află Muzeul Metohiei. Lucrarea a fost finanţată de Uniunea Europeană şi resurse naţionale bugetul de cheltuieli ridicându-se la suma de 10 milioane euro.

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Aristotle

Aristotle was born in Stageira in 384BC. His father was Nicomachus, personal physician to king Amyntas II of Macedon. His mother was Phaestis. His parents died when Aristotle was very young and Proxenos, a relative living in Atarnea, a city in Mysia, took him in his custody. When Aristotle turned 18, he left Stageira for Athens, where he studied in Plato’s Academy for 20 years, until, that is, the death of Plato in 347BC. Just prior to this Aristotle had founded a school at Assos in Troas, as a chapter of the Academy. It was then that he married Pythias from Atarneas. He stayed in Troas for three years and then crossed to the island of Lesvos, where he befriended Theophrastus, whom he later left as successor at the school of Athena. He stayed in Lesvos for two more years, namely until 343BC, when he was invited to Pella by king Philip II, to become the tutor to the king’s son, Alexander. Alexander’s education lasted for three years, until 340BC. Aristotle then retired to Stageira, where he married again, this time to Herpyllis, also from Stageira. He returned to Athens in 335BC and founded his own school, the Lyceum, later renamed to Peripatos. He directed this school for 12 years and it is in this interval that he composed all of his marvelous works. After the death of Alexander the Great, he was accused by his enemies for “irreverence” and took refuge in Halkida, where he had an estate, inheritance from his mother. It was in Halkida and at the age of 63 that he died, in 322BC. He was survived by his two children, Pythiada and Nicomachus. According to a posterior written tradition, a year after Aristotle’s death in Halkida, the people of Stageira officially moved and buried his remains in their city. It is reported that a majestic ceremony took place and a great shrine was founded at the philosopher’s tomb, while an annual festival, “Aristoteleia”, was established to honor the great man. There are present-day efforts for a revival of this great festival and the first artistic happenings took place in the summer of 1996 and were considered a great success.

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Peştera Petralonon

Peştera Petralonon se află la aproape un km de satul Petralona. Este deschisă publicului din anul 1979. În peşteră au fost găsite de către Dr. Ari Puliano, de reputaţie internaţională, urme ale existenţei omului preistoric cu 700.000 de ani în urmă, cel mai antic strămoş al europenilor care a fost găsit până astăzi. 

Peştera este cunoscută pentru paleontologicele şi paleoanthropologicele descoperiri făcute încă din anul 1960, după descoperirea întâmplătoare în aceasta de către un locuitor petralononian, H. Sarrighianidi, a celebrei rămăşiţe craniene omeneşti. Valoarea acestei descoperiri şi unicitatea acesteia au constituit motivul pentru o serie întreagă de săpături înlăuntrul şi în afara peşterii. În anul 1968 şi în perioada 1974-1988 au fost executate o serie săpături arheologice în peşteră de către anthropologul Ari Puliano. 

În publicaţiile lui Puliano despre peşteră se face o discuţie despre unelte din os şi piatră, caracterul temporar însă al publicaţiilor nu ne dă o imagine clară a lor. Descoperirile arheologice oricum sunt de mare importanţă şi constituie primele mărturii ale locuirii în aceast spaţiu geografic grecesc. 

Din punct de vedere anthropologic, craniul-fosil este descoperirea cea mai importantă însă nu s-au pus de acord specialiştii în aprecierea vechimii şi chiar mai mult în privinţa valorii acesteia. Principalele păreri comune sunt că aparţine rasei umane care a existat în urmă cu 700.000 de ani aceasta fiind un punct de opinie, alta fiind că datează de 200.000 de ani divergentă faţă de punctul de vedere de mai sus.

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Arhea Staghira

În preistorica cetate Staghira, patria lui Aristotel, cel mai mare filozof al antichităţii, profesorul lui Alexandru cel Mare, se găşeşte la circa 500m sud-est de actuala Olimpiada, deasupra unei mici peninsule muntoase şi care se numeşte «Liotopi». A fost construită de locuitorii lui Andius în jurul anilor 655 înainte de Cristos, în partea estică a muntelui Halkidei în timp ce puţin mai târziu au ajuns acolo şi s-au instalat locuitori ai Halkidei. Surse antice fac referire cu exactitate privind poziţia geografică a cetăţii situând Staghira la sudul Akanthului şi în partea dinspre mare adăugând şi existenţa unei insule mici vis-a-vis de oraş denumit “Carpos” (aceiaşi denumire poartă şi portul oraşului cum de altfel multe monede ale oraşului aveau drept simbol carpul). Conform tradiţiei, localnicii Staghiritei au transportat şi îngropat în oraşul lor oasele lui Aristotel şi au dedicat în amintirea lui Aristotel sărbătoarea denumită Aristotelia. 

După cea persică, Stagheria a participat şi la prima coaliţie ateniană îngreunând cu un mic impozit trezoreria. În timpul războiului peloponisiacos cetatea-oraş a căzut sub conducerea ateneilor în 424 î.C. şi a format alianţă cu spartanii predându-se lui Vrasida. Această tactică militară i-a revoltat pe atenieni care a trimis oraşului-cetate pe Kleona pentru redobândirea higemoniei. Oricum, locuitorii oraşului-cetate au întâmpinat cu succes pe Kleona şi şi-au păstrat astfel autonomia. 

Mai târziu, Stagheira a intrat în “Comunitatea cetăţilor halkidiene” care avea pe atunci capitala la Olintho. În timpul războiului olinthiaco (349 î.C.), Stagheira a fost trecută prin sabie şi foc şi distrusă de către Filip al 2-lea dar a fost refăcută din nou pe acelaşi loc, patrie a lui Aristotel (Irodotos 7,115 Thukididis 4,88,2. Stravonas 7,331. Plutarhos, Alexandros 7,3). Cu toată refacerea şi reconstrucţia oraşului, distrugerea aceasta a marcat negativ dezvoltarea oraşului care începuse să cunoască declinul încetul cu încetul.

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Arhea Toroni

Conform mitologiei, Toroni era soţia lui Protea, fiu al lui Neptun . Urme ale unor aşezări preistorice din secolul al treilea înainte de Cristos, şi multe alte ruine ale templurilor antice creştine şi bizantine, castele, etc dau mărturie că zona a fost locuită neîntrerupt încă din epoca neolitică. 

Toronul antic a fost construit de către coloniştii halkidienii în secolul al optulea înainte de Cristos. În secolul al cincilea î.C. Toroni era una din cele mai importante cetăţi ale Halkidei. Bătea singură monedă şi era membră a alianţei ateniene. Tucidide istoriseşte că în anul 423 î.C. cetatea a căzut sub stăpâniea spartanului Vrasidas. În anul 348 î.C. cetatea a intrat sub domnia lui Filip al doilea. În 168 î.C. a fost cucerită de romani şi cunoaşte o mare decădere. În perioada bizantină regiunea intrase în patrimoniul mânăstirilor Muntelui Sfânt. Zidurile trainice ale acesteia şi alte clădiri ale cetăţii au fost descompuse definitiv în secolul al nouăsprezecelea când turcii au folosit granitul cetăţii pentru a pava drumurile centrale ale Constantinopolului şi Thesalonikului. Conform recentelor descoperiri în urma săpăturilor arheologice s-a constatat că spaţiul a fost locuit neîntrerupt din epoca neolitică până în perioada dominaţiei Imperiului Otoman. Au fost găsite resturi arhitecturale, sunt însă foarte fragmentate întrucât au fost distruse de continua folosire a spaţiului. O importanţă deosebită a fost dată săpăturilor la cimitirul din epoca fierului, care se consideră că a fost întrebuinţat în perioada dintre sfârşitul secolului al doilea şi până la jumătatea secolului al noulea. În acest cimitir au fost dezvelite 134 de morminte, dintre care 118 erau morminte ale persoanleor incinerate iar 16, morminte obişnuite. Au fost scoase la lumină 500 de caste care erau folosite fie ca locuri de mormânt fie ca locuri de închinare în amintirea celor morţi.

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Folklore Museum Akti Elias

Folklore Museum Akti Elias 

Nikiti Hotel ATHENA PALLAS 

P.C. 63088 

ΤEL.: 23750 81410

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Folklore Museum N. Triglia

Folklore Museum N. Triglia 

N. Triglia 

P.C. 63200 

ΤEL.: 23730 51205 

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Folklore Museum Afytos

Folklore Museum Afytos 

Áfitos 

P.C. 63077 

ΤEL.: 23740 91239 

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Folklore Museum Arnaia

Folklore Museum Arnaia 

Arnea 

P.C. 63074 

ΤEL.: 23720 22323 

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 02:00

Folklore Museum Polygyros

Folklore Museum Polygyros 

Polygyros House Karaganis 

P.C. 63100 

ΤEL.: 23710 22619 

 

Pagina 15 din 16