Sat pitoresc aşezat lângă mare cu plaje cu nisip deosebit. Sunt indicii în urma descoperirilor arheologice că acestă localitate a fost locuită încă din secolul al patrusprezecelea. În folclorul popular se vorbeşte despre un râu care traversa localitatea dându-i cantităţile de apă necesare pentru a funcţiona o fabrică pentru prelucrarea lânei folosind moara de apă. Tristinica este diminutiv ceea ce înseamnă mica trista (ţesătoare), după unele păreri în acel loc a avut loc o bătălie unde năvălitorii erau de trei ori mai mulţi decât locuitorii şi pentru a câştiga această luptă fiecare localnic trebuia să înfrunte trei invadatori (trei şi să-i învingi).

Olinthos este cetatea antică al Halkidei, şi a fost construită într-o frumoasă câmpie în interiorul golfului Toroni aproape de baza peninsulei Pallinis (astăzi Kassandra), la odistanţă de 60 de stadii ( circa 11,5km ) de Potidea şi 4 km de mare. 

Elemente istorice 

Regiunea este locuită încă din perioada neolitică (5300-4500 î.C.) cuvântul Olinthos este din limba greacă veche şi înseamnă probabil „smochine sălbatice”. Conform tradiţiei a fost numită aşa, Olintho, după numele fiului zeului râului, Strimona. Irodotos menţionează că cetatea a fost cucerită de vottieni ai Imathias în secolul al şaptelea î.C. 

Regiunea aparţinea unui trib al tracilor, vottienii, care au stăpânit-o până în anul 479 î.C. În acel an, generalul artavazian Persis era bănuit că pregătea ruperea cetăţii de marele împărat. Artavazos a poruncit distrugerea cetăţii şi predarea ei, în ruine, Halkidei perixilor. În calitate de membru a Coaliţiei Ateniene, Olinthos trebuie că era aproape nesemnificativă deoarece se menţionează drept contribuţie a sa 2 talanta în timp ce cetăţile vecine, Skioni, Mendi şi Toroni dădeau 9, 8 şi respectiv 6. 

În anul 432 devine sediul comunităţii halkidienilor care a fost fondată de Perdikka, împăratul macedonienilor având drept rezultat reîntoarcerea multor halkidieni din regiunile învecinate. În acelaşi an încetează să fie membru al coaliţiei atenienilor. Vrasidass a folosit-o drept motiv pentru campania lui din anul 424. 

În secolul al patrulea capătă o importantă putere politică, drept reprezentant al comunităţii halkidiene. Mărturii ale activităţilor comunităţii halkidiene pot fi găsite încă din perioada păcii lui Nikia (421 î.C.), când îi găsim pe halkidieni ieşind diplomatic din comunitatea halkidienilor şi intrând în alianţa lui Argus. Au fost descoperite monede ale comunităţii care datează din anul 405 î.C. Fără îndoială, deci, comunitatea fusese înfiinţată înainte de sfârşitul secolului al cincilea şi motivul constituirii acesteia era protejarea împotriva unui eventual atac al atenienilor. După terminarea războiului peloponisiac comunitatea a cunoscut o dezvoltare rapidă. În jurul anilor 390 î.C. îi găsim pe halkidieni încheind o convenţie importantă cu împăratul Macedoniei, Aminta şi până în anul 382 comunitatea înglobase multe cetăţi greceşti aflate la vest de Strimona printre care şi Pella. 

În anul acela, (382 î.C.), Sparta s fost convinsă de Akantha şi Apollonia, care se temeau că vor fi invadate de halkidieni, să participe în campania împotriva cetăţii Olintho. 

După trei ani de război fără învingător, halkidienii s-au pus de acord să desfiinţeze comunitatea (379). Desfiinţarea acesteia era mai mult de formă pentru că doi ani mai târziu găsim comunitatea printre membrii alianţei navale ateniene (378-8). Douăzeci şi doi de ani mai târziu, pe timpul împăratului Filip al Macedoniei, Dimostene prezintă Olintho ca fiind foarte puternică în acea perioadă, înainte de campania militară a Spartei. Cetatea, conform multor surse era de primă mărime iar comunitatea cuprindea 32 de cetăţi. 

În timpul războiului care se iscase între atenieni şi membrii coaliţiei, în 357-55, Olinthos era la început aliat al lui Filip. Mai târziu, halkidienii temându-se de creşterea puterii lui Filip, au încheiat coaliţia cu atenienii dar în ciuda eforturilor ultimilor şi în special al lui Dimosteni, cetatea s-a predat lui Filip (348) care a incendiat-o. 

Elemente arheologice 

Cetate a epocii clasice era construită conform sistemului ippodamian, pe o suprafaţă de 600x300m, cu suprafaţa construibilă împărţită în pătrate separate de străzi orizontale şi verticale. Demn de remarcat este faptul că nu a fost găsit teatrul cetăţii.Casele aveau două etaje, cu curte interioară. La sud se găsea piaţa şi la est casele celor bogaţi. Printre casele care apar în urma săpăturilor sunt cele ale Norocului Rodnic, al Actorului precum să al Întrebătorilor Gemeni. În aceste case au fost găsite podele din mozaic, ulcioare, bijuterii vase din lut şi figurine din lut. Primele descoperiri arheologice au văzut lumina zilei în 1928. Săpături recente au fost executate în anii ’90. 

Muzeul arheologic Olintho 

În spaţiul arheologic din Olinthoul antic funcţionează din 1998 Muzeul arheologic. Scopul acestui muzeu este de a da o imagine completă vizitatorilor privind istoria acestei cetăţi antice şi să arate roadele săpăturilor arheologice şi lucrările de susţinere a ruinelor pentru a putea fi vizitate. Toate acestea pot fi urmărite în exclusivitate prin mijloace audio-video.

Conform mitologiei, Toroni era soţia lui Protea, fiu al lui Neptun . Urme ale unor aşezări preistorice din secolul al treilea înainte de Cristos, şi multe alte ruine ale templurilor antice creştine şi bizantine, castele, etc dau mărturie că zona a fost locuită neîntrerupt încă din epoca neolitică. 

Toronul antic a fost construit de către coloniştii halkidienii în secolul al optulea înainte de Cristos. În secolul al cincilea î.C. Toroni era una din cele mai importante cetăţi ale Halkidei. Bătea singură monedă şi era membră a alianţei ateniene. Tucidide istoriseşte că în anul 423 î.C. cetatea a căzut sub stăpâniea spartanului Vrasidas. În anul 348 î.C. cetatea a intrat sub domnia lui Filip al doilea. În 168 î.C. a fost cucerită de romani şi cunoaşte o mare decădere. În perioada bizantină regiunea intrase în patrimoniul mânăstirilor Muntelui Sfânt. Zidurile trainice ale acesteia şi alte clădiri ale cetăţii au fost descompuse definitiv în secolul al nouăsprezecelea când turcii au folosit granitul cetăţii pentru a pava drumurile centrale ale Constantinopolului şi Thesalonikului. Conform recentelor descoperiri în urma săpăturilor arheologice s-a constatat că spaţiul a fost locuit neîntrerupt din epoca neolitică până în perioada dominaţiei Imperiului Otoman. Au fost găsite resturi arhitecturale, sunt însă foarte fragmentate întrucât au fost distruse de continua folosire a spaţiului. O importanţă deosebită a fost dată săpăturilor la cimitirul din epoca fierului, care se consideră că a fost întrebuinţat în perioada dintre sfârşitul secolului al doilea şi până la jumătatea secolului al noulea. În acest cimitir au fost dezvelite 134 de morminte, dintre care 118 erau morminte ale persoanleor incinerate iar 16, morminte obişnuite. Au fost scoase la lumină 500 de caste care erau folosite fie ca locuri de mormânt fie ca locuri de închinare în amintirea celor morţi.