Halkidiki Holidays - Halkidiki Holidays

Arhea Staghira

În preistorica cetate Staghira, patria lui Aristotel, cel mai mare filozof al antichităţii, profesorul lui Alexandru cel Mare, se găşeşte la circa 500m sud-est de actuala Olimpiada, deasupra unei mici peninsule muntoase şi care se numeşte «Liotopi». A fost construită de locuitorii lui Andius în jurul anilor 655 înainte de Cristos, în partea estică a muntelui Halkidei în timp ce puţin mai târziu au ajuns acolo şi s-au instalat locuitori ai Halkidei. Surse antice fac referire cu exactitate privind poziţia geografică a cetăţii situând Staghira la sudul Akanthului şi în partea dinspre mare adăugând şi existenţa unei insule mici vis-a-vis de oraş denumit “Carpos” (aceiaşi denumire poartă şi portul oraşului cum de altfel multe monede ale oraşului aveau drept simbol carpul). Conform tradiţiei, localnicii Staghiritei au transportat şi îngropat în oraşul lor oasele lui Aristotel şi au dedicat în amintirea lui Aristotel sărbătoarea denumită Aristotelia.

După cea persică, Stagheria a participat şi la prima coaliţie ateniană îngreunând cu un mic impozit trezoreria. În timpul războiului peloponisiacos cetatea-oraş a căzut sub conducerea ateneilor în 424 î.C. şi a format alianţă cu spartanii predându-se lui Vrasida. Această tactică militară i-a revoltat pe atenieni care a trimis oraşului-cetate pe Kleona pentru redobândirea higemoniei. Oricum, locuitorii oraşului-cetate au întâmpinat cu succes pe Kleona şi şi-au păstrat astfel autonomia.

Mai târziu, Stagheira a intrat în “Comunitatea cetăţilor halkidiene” care avea pe atunci capitala la Olintho. În timpul războiului olinthiaco (349 î.C.), Stagheira a fost trecută prin sabie şi foc şi distrusă de către Filip al 2-lea dar a fost refăcută din nou pe acelaşi loc, patrie a lui Aristotel (Irodotos 7,115 Thukididis 4,88,2. Stravonas 7,331. Plutarhos, Alexandros 7,3). Cu toată refacerea şi reconstrucţia oraşului, distrugerea aceasta a marcat negativ dezvoltarea oraşului care începuse să cunoască declinul încetul cu încetul.

Arhea Toroni

Conform mitologiei, Toroni era soţia lui Protea, fiu al lui Neptun . Urme ale unor aşezări preistorice din secolul al treilea înainte de Cristos, şi multe alte ruine ale templurilor antice creştine şi bizantine, castele, etc dau mărturie că zona a fost locuită neîntrerupt încă din epoca neolitică.

Toronul antic a fost construit de către coloniştii halkidienii în secolul al optulea înainte de Cristos. În secolul al cincilea î.C. Toroni era una din cele mai importante cetăţi ale Halkidei. Bătea singură monedă şi era membră a alianţei ateniene. Tucidide istoriseşte că în anul 423 î.C. cetatea a căzut sub stăpâniea spartanului Vrasidas. În anul 348 î.C. cetatea a intrat sub domnia lui Filip al doilea. În 168 î.C. a fost cucerită de romani şi cunoaşte o mare decădere. În perioada bizantină regiunea intrase în patrimoniul mânăstirilor Muntelui Sfânt. Zidurile trainice ale acesteia şi alte clădiri ale cetăţii au fost descompuse definitiv în secolul al nouăsprezecelea când turcii au folosit granitul cetăţii pentru a pava drumurile centrale ale Constantinopolului şi Thesalonikului. Conform recentelor descoperiri în urma săpăturilor arheologice s-a constatat că spaţiul a fost locuit neîntrerupt din epoca neolitică până în perioada dominaţiei Imperiului Otoman. Au fost găsite resturi arhitecturale, sunt însă foarte fragmentate întrucât au fost distruse de continua folosire a spaţiului. O importanţă deosebită a fost dată săpăturilor la cimitirul din epoca fierului, care se consideră că a fost întrebuinţat în perioada dintre sfârşitul secolului al doilea şi până la jumătatea secolului al noulea. În acest cimitir au fost dezvelite 134 de morminte, dintre care 118 erau morminte ale persoanleor incinerate iar 16, morminte obişnuite. Au fost scoase la lumină 500 de caste care erau folosite fie ca locuri de mormânt fie ca locuri de închinare în amintirea celor morţi.