Castelul se află situat în regiunea Neposi şi a fost construit în secolul al cincilea după Cristos pe spaţiul unei aşezări locuite cel puţin din secolul al doilea înainte de Cristos. Constatările în urma studiilor de suprafaţă făcute până în acest moment privitor la castel sunt următoarele : în vârful unui deal greu accesibil, inexpugnabil de natură şi loc, este construit un castel denumit Kastelli aşa cum îl denumesc de altfel şi paleohorianieni, cel mai mare castel din Halkida. Singura legătură dintre deal şi munte o constituie o cărare îngustă şi abruptă. Este înconjurat de apă din trei părţi, de către «balta paleohorianienilor» principalul afluent al acestuia, Havira care se aude învolburată în adâncimea defileului, la 30-40 de metri. Este dominat pe o rază destul de mare de un peisaj de o rară frumuseţe naturală, cu o vegetaţie luxuriantă. Castelul se află pe o suprafaţă de 15 ari iar lungimea zidului care-l înconjoară este de 800-100 metri a cărui înălţime fiind de 4-5 metri. Zidul a fost construit în trei faze, care se deosebesc prin înălţime şi arată de câte ori a fost reconstruit în urma distrugerii.
Această cetate constituie cea mai veche aşezare antică din Halkida. Se numea Sermilia în antichitate iar în perioada evului mediu, Ermilia. Regiunea a fost locuită din anii preistorici. Sermili cea antică se află în poziţia geografică care se numeşte astăzi Platia Tuba. De asemeni, în regiune mai era şi o altă cetate antică, Kallipoli (astăzi spaţiu arheologic). În ultimii ani au fost descoperite în regiune monede, care datează din secolul al cincilea înainte de Cristos. Regiunea aparţinea mânăstirii Dohiariu iar din această perioadă s-a salvat moara de vânt, care constituie o adevărată atracţie. Templul Agois Gheorghios (Sfântului Gheorghe) datează din anul 1818. În timpul perioadei otomane, Ormylia era spaţiul unde debarcase corpul armat constituit din refugiaţi macedonieni, în 1854, care a fost stabilit de către Othona ca loc pentru provocarea revoltei generale. Oricum, rebeliunea a fost înfrântă de către turci. De asemeni, în acelaşi loc debarcase şi şeful insurecţiei cretane (1866-1869), Leonidas Vulgaris şi căpitanul Gheogakis Mademochorianos care de asemeni a eşuat fiind înnăbuşită de către turci cu mult înainte de a începe.[2]. În clădirea primăriei era găzduită în trecut şcoala generală, clădirea fiind construită în anul 1909 având monograma imperială a sultanului Abdul Hamid ce datează din anul 1907.
Unul din cele mai importante temple care au fost descoperite în Halkidiki este şi cel al lui Ammona Dia, descoperit în 1969 ca urmare a lucrărilor de escavaţie pentru fundaţia temeliei unui hotel, din care motiv a fost şi distrusă parte a bazei clădirii antice. Cercetările arheologice care au continuat pe durata anilor următori, 1970, 1971 şi 1973 şi au arătat că în această parte din penisula Kassandrei fusese ridicată în ultima jumătate a secolului al optulea î.C. de către localnici evvoici ai cetăţii Afitis, templul lui Dionisie pe care-l adorau împreună cu nimfele în peştera situată la baza stâncii în sud-vestul pantei. Adoraţiile în peşteră unde cei care se închinau atingeau stări de nebunie, continuaseră şi în următoarele secole până în secolul al doilea după Cristos.
Pe suprafaţa plată, în partea de nord a spaţiului, fusese construit înspre sfârşitul secolului al cincilea înainte de Cristos, templul egiptian pentru adorarea zeului Ammona Dia. La început, aproape de sfârşitul secolului al cincilea î.C., fusese construit un altar închis, dar mai târziu, în a doua jumătate a secolului al patrulea înainte de Cristos, a fost ridicat în faţa altarului un templu în stilul dorian cu piatră entamblature (în suprastructură). Acest templu a fost reclădit cu marmură la sfârşitul secolului al treilea şi începutul secolului al doilea înainte de Cristos după ce acesta a prezentat semnificative deteriorări în construcţie. Acoperişul din ceramică era plin de desene decorative colorate şi gravuri. Schiţa pentru recuperarea acestuia este posibilă de realizat datorită elementelor arhitecturale care au fost găsite în diferite zone. În perioada romană (primul şi al doilea secol după Cristos) templul a fost descompus şi cu materialul obţinut au construit în partea de sud a acestuia două terase în timp ce între ele deasupra vechiului altar a fost construit un altar mai mic. Reuniţi în spaţiul acestor două terase, sub cerul liber, credincioşii trebuie că urmăreau manifestări tipice. În urma cercetărilor se arată că epoca romană a templului a durat până în epoca moştenitorilor lui Constantin cel Mare, când probabil că a fost distrus în întregime. Parte a scăldătorii creştine care a fost scoasă la iveală în capul de nord al spaţiului se poate asocia ideii de adoraţie din primelele secole ale creştinătăţii dar şi mai târziu în mijlocul epocii bizantine.
În Mendi cea antică, care cunoscuse o mare înflorire economică datorită exportului renumitului vin mendeu , era una din aşezămintele pe care le-a ridicat Eretria în penisnula Pallini în secolul al VIII-lea î.C. Principalul spaţiu arheologic, în suprafaţă de 1200*600 metri, se poate observa la poalele şi pe panta unei coline împădurite cu pini care se întinde domol până spre plajă...
În capul geografic Vigla, care se înalţă la câţiva metri deasupra nivelului mării, punctul de sud-est al colinei, au fost descoperite spaţii de depozitare subpământene, cu ceramică (componente ale lacurilor secate) datând din secolele doisprezece şi până în al şaptelea înaintea erei noastre. La baza colinei cunoscută drept Xefoto, o încercare de secţionare a dezvăluit partea unui perete din vechea cetate. În Proastio, care este menţionat de Thukididi şi care se întinde pe toată suprafaţa de lângă mare în afara zidurilor vechii cetăţi, au fost cercetate faze succesive de folosire a acestuia ca aşezămând în anii cuprinşi între secolele al noulea şi al patrulea înaintea erei noastre. În cimitirul care a fost observat pe plaja hotelului Mendi, au fost cercetate 241 de sicrie, în principal de adulţi şi copii mici, în caste mari, care se consideră a data din anii sfârşitului de secol al optulea î.C. şi începutului de secol al şaselea î.C. Castele erau în principal gravate, cu forme florale şi geometrice şi constituie dovezi concludente ale tradiţiei ceramice a Halkidei. Spre sfârşit a fost descoperit locul sfânt al cetăţii antice în nisipoasa şi plata suprafaţă a capului Posidi, la 4 km vest de Mendi. Printre construcţiile care au fost scoase la iveală se numără şi templul lui Neptun ce datează de la începutul secolului al cincilea î.C. a cărui identificare a fost făcută pe baza hieroglifelor de pe caste.
Rezultatul cercetărilor arheologice în Mindi se consideră şi până astăzi de o deosebită importanţă întrucât au demonstrat că era o aşezare locuită în mod continuu cu puternice influenţe evvoice şi care datează din anii sfârşitului de secol al doisprezecilea şi începutului de secol al unsprezecilea înainte de Cristos. Vechimea acestei aşezări nu a fost clarificată pe deplin deoarece mereu apar elemente care se adaugă la cele cunoscute în ceea ce priveşte evvoica activitate tribală în regiunea Halkidei, dar şi în general privind relaţiile comerciale care se dezvoltaseră în nordul eggeic în perioada «secolelor întunecate»
Akanthosul antic a fost o cetate renumită – port la estului Halkidei şi una dintre cele mai importante din toată Macedonia. Situată într-o poziţie geografică strategică între ţărmurile a două mări în faţa Ierisului şi pe linia rutieră Uranopoli – Muntele Sfânt. Aşezământ al andrinilor după Thukidini(IV 84.1) sau antrinilor şi halkideilor după Plutarho (Etie Ellinvon 30) se dezvoltă pe la mijlocul secolului al şaptelea î.C. într-o aşezare preistorică. Cetatea este cunoscută datorită largii circulaţii a monedelor sale în antichitate. Drept principala sursă de câştig în cetate trebuie să fi fost agricultura.
În analele istoriei, Akanthos apare în perioada războaielor perşilor, când se găseşte de partea perşilor, la început, în anul 490 î.C. de aceeaşi parte cu Mardoniu şi mai apoi în anul 480 î.C. , de partea lui Xerxi, pe care îl şi ajută la construcţia canalului în peninsula Aktei. Mai târziu se aliază coaliţiei Diliaki şi îi ajută pe atenieni în războiul peloponisiac. După pacea lui Nikia în anul 421 î.C., Akanthos s-a bucurat de o mică perioadă de independenţă până la extinderea macedonilor, intrând în final, sub dominaţia acestora în secolul al patrulea înainte de Cristos. Cetatea a fost jefuită de romani în jurul anilor 200 î.C.(Livius, 31,45,15 k.e.) oricum portul acesteia a continuat să fie deschis. În perioada domniei împărăteşti cetatea devinise o provincie romană (conventus al cetăţenilor romani). Monede de argint au fost bătute pentru prima dată în Akantho în jurul anilor 530 î.C. în cantităţi mari conform dovezilor păstrate. În jurul anilor 424 î.C. se observă o schimbare în baterea monedelor în Akantho care începuse să folosească modelul fenician. Ultimele ediţii ale monedelor din Akanto pot fi considerate ca datând anilor de la mijlocul secolului al patrulea înainte de Cristos.
Mânăstirea (mânăstirea) Zigu (Frangokastro) se găseşte imediat la coborârea de pe Muntele Sfânt. Este o mânăstire antică, de munte, care a fost construită la mijlocul secolului al zecilea şi distrusă puţin înainte de anii 1198. A fost salvat zidul de jur-împrejur care a fost întărit de zece turnuleţe şi a cărui suprafaţă totală este de 5500 metri pătraţi. Clădire a primului sfert al secolului al unsprezecelea este salvată până la o înălţime de 4 metri. Este un templu al crucii, cu două capele mortuare şi se constituie din patru faze de construcţie. A zecea eforie a arheologiei bizantine realizează săpături în mod sistematic pentru a descoperi şi studia istoria stilului de construcţie a mânăstirii, în parte bizantine, Zigu, după cum menţionează arheologul Ioachim Ath. Papaggelos.
Olinthos este cetatea antică al Halkidei, şi a fost construită într-o frumoasă câmpie în interiorul golfului Toroni aproape de baza peninsulei Pallinis (astăzi Kassandra), la odistanţă de 60 de stadii ( circa 11,5km ) de Potidea şi 4 km de mare.
Elemente istorice
Regiunea este locuită încă din perioada neolitică (5300-4500 î.C.) cuvântul Olinthos este din limba greacă veche şi înseamnă probabil „smochine sălbatice”. Conform tradiţiei a fost numită aşa, Olintho, după numele fiului zeului râului, Strimona. Irodotos menţionează că cetatea a fost cucerită de vottieni ai Imathias în secolul al şaptelea î.C.
Regiunea aparţinea unui trib al tracilor, vottienii, care au stăpânit-o până în anul 479 î.C. În acel an, generalul artavazian Persis era bănuit că pregătea ruperea cetăţii de marele împărat. Artavazos a poruncit distrugerea cetăţii şi predarea ei, în ruine, Halkidei perixilor. În calitate de membru a Coaliţiei Ateniene, Olinthos trebuie că era aproape nesemnificativă deoarece se menţionează drept contribuţie a sa 2 talanta în timp ce cetăţile vecine, Skioni, Mendi şi Toroni dădeau 9, 8 şi respectiv 6.
În anul 432 devine sediul comunităţii halkidienilor care a fost fondată de Perdikka, împăratul macedonienilor având drept rezultat reîntoarcerea multor halkidieni din regiunile învecinate. În acelaşi an încetează să fie membru al coaliţiei atenienilor. Vrasidass a folosit-o drept motiv pentru campania lui din anul 424.
În secolul al patrulea capătă o importantă putere politică, drept reprezentant al comunităţii halkidiene. Mărturii ale activităţilor comunităţii halkidiene pot fi găsite încă din perioada păcii lui Nikia (421 î.C.), când îi găsim pe halkidieni ieşind diplomatic din comunitatea halkidienilor şi intrând în alianţa lui Argus. Au fost descoperite monede ale comunităţii care datează din anul 405 î.C. Fără îndoială, deci, comunitatea fusese înfiinţată înainte de sfârşitul secolului al cincilea şi motivul constituirii acesteia era protejarea împotriva unui eventual atac al atenienilor. După terminarea războiului peloponisiac comunitatea a cunoscut o dezvoltare rapidă. În jurul anilor 390 î.C. îi găsim pe halkidieni încheind o convenţie importantă cu împăratul Macedoniei, Aminta şi până în anul 382 comunitatea înglobase multe cetăţi greceşti aflate la vest de Strimona printre care şi Pella.
În anul acela, (382 î.C.), Sparta s fost convinsă de Akantha şi Apollonia, care se temeau că vor fi invadate de halkidieni, să participe în campania împotriva cetăţii Olintho.
După trei ani de război fără învingător, halkidienii s-au pus de acord să desfiinţeze comunitatea (379). Desfiinţarea acesteia era mai mult de formă pentru că doi ani mai târziu găsim comunitatea printre membrii alianţei navale ateniene (378-8). Douăzeci şi doi de ani mai târziu, pe timpul împăratului Filip al Macedoniei, Dimostene prezintă Olintho ca fiind foarte puternică în acea perioadă, înainte de campania militară a Spartei. Cetatea, conform multor surse era de primă mărime iar comunitatea cuprindea 32 de cetăţi.
În timpul războiului care se iscase între atenieni şi membrii coaliţiei, în 357-55, Olinthos era la început aliat al lui Filip. Mai târziu, halkidienii temându-se de creşterea puterii lui Filip, au încheiat coaliţia cu atenienii dar în ciuda eforturilor ultimilor şi în special al lui Dimosteni, cetatea s-a predat lui Filip (348) care a incendiat-o.
Elemente arheologice
Cetate a epocii clasice era construită conform sistemului ippodamian, pe o suprafaţă de 600x300m, cu suprafaţa construibilă împărţită în pătrate separate de străzi orizontale şi verticale. Demn de remarcat este faptul că nu a fost găsit teatrul cetăţii.Casele aveau două etaje, cu curte interioară. La sud se găsea piaţa şi la est casele celor bogaţi. Printre casele care apar în urma săpăturilor sunt cele ale Norocului Rodnic, al Actorului precum să al Întrebătorilor Gemeni. În aceste case au fost găsite podele din mozaic, ulcioare, bijuterii vase din lut şi figurine din lut. Primele descoperiri arheologice au văzut lumina zilei în 1928. Săpături recente au fost executate în anii ’90.
Muzeul arheologic Olintho
În spaţiul arheologic din Olinthoul antic funcţionează din 1998 Muzeul arheologic. Scopul acestui muzeu este de a da o imagine completă vizitatorilor privind istoria acestei cetăţi antice şi să arate roadele săpăturilor arheologice şi lucrările de susţinere a ruinelor pentru a putea fi vizitate. Toate acestea pot fi urmărite în exclusivitate prin mijloace audio-video.
Clădirea Metohi Floghiton datează din anul 1311. Până în anul 1924 exista ca mânăstire romană, în continuare ca subunitate a crucii roşii americane care a acordat îngrijiri refugiaţilor din Kalamaria, în timp ce în perioada asupririi (1944) a fost bombardat de către bulgari. La jumătatea anilor ’60 un incendiu de mari proporţii a distrus clădirea care a devenit o ruină. În 1999 prin decizia consiliului local al Mudaniei suprafaţa a fost dată celei de-a zecea eforii a arheologiei bizantine, în vederea executării lucrărilor de refacere şi pentru a găzdui centrul de cultură bizantin al Halkidei cu denumirea onorifică “Iustinianos” denumit astfel după numele grupului de arheologi care au participat la lucrări.
În clădirea aceasta se află Muzeul Metohiei. Lucrarea a fost finanţată de Uniunea Europeană şi resurse naţionale bugetul de cheltuieli ridicându-se la suma de 10 milioane euro.
Aristotle was born in Stageira in 384BC. His father was Nicomachus, personal physician to king Amyntas II of Macedon. His mother was Phaestis. His parents died when Aristotle was very young and Proxenos, a relative living in Atarnea, a city in Mysia, took him in his custody. When Aristotle turned 18, he left Stageira for Athens, where he studied in Plato’s Academy for 20 years, until, that is, the death of Plato in 347BC. Just prior to this Aristotle had founded a school at Assos in Troas, as a chapter of the Academy. It was then that he married Pythias from Atarneas. He stayed in Troas for three years and then crossed to the island of Lesvos, where he befriended Theophrastus, whom he later left as successor at the school of Athena. He stayed in Lesvos for two more years, namely until 343BC, when he was invited to Pella by king Philip II, to become the tutor to the king’s son, Alexander. Alexander’s education lasted for three years, until 340BC. Aristotle then retired to Stageira, where he married again, this time to Herpyllis, also from Stageira. He returned to Athens in 335BC and founded his own school, the Lyceum, later renamed to Peripatos. He directed this school for 12 years and it is in this interval that he composed all of his marvelous works. After the death of Alexander the Great, he was accused by his enemies for “irreverence” and took refuge in Halkida, where he had an estate, inheritance from his mother. It was in Halkida and at the age of 63 that he died, in 322BC. He was survived by his two children, Pythiada and Nicomachus. According to a posterior written tradition, a year after Aristotle’s death in Halkida, the people of Stageira officially moved and buried his remains in their city. It is reported that a majestic ceremony took place and a great shrine was founded at the philosopher’s tomb, while an annual festival, “Aristoteleia”, was established to honor the great man. There are present-day efforts for a revival of this great festival and the first artistic happenings took place in the summer of 1996 and were considered a great success.
Peştera Petralonon se află la aproape un km de satul Petralona. Este deschisă publicului din anul 1979. În peşteră au fost găsite de către Dr. Ari Puliano, de reputaţie internaţională, urme ale existenţei omului preistoric cu 700.000 de ani în urmă, cel mai antic strămoş al europenilor care a fost găsit până astăzi.
Peştera este cunoscută pentru paleontologicele şi paleoanthropologicele descoperiri făcute încă din anul 1960, după descoperirea întâmplătoare în aceasta de către un locuitor petralononian, H. Sarrighianidi, a celebrei rămăşiţe craniene omeneşti. Valoarea acestei descoperiri şi unicitatea acesteia au constituit motivul pentru o serie întreagă de săpături înlăuntrul şi în afara peşterii. În anul 1968 şi în perioada 1974-1988 au fost executate o serie săpături arheologice în peşteră de către anthropologul Ari Puliano.
În publicaţiile lui Puliano despre peşteră se face o discuţie despre unelte din os şi piatră, caracterul temporar însă al publicaţiilor nu ne dă o imagine clară a lor. Descoperirile arheologice oricum sunt de mare importanţă şi constituie primele mărturii ale locuirii în aceast spaţiu geografic grecesc.
Din punct de vedere anthropologic, craniul-fosil este descoperirea cea mai importantă însă nu s-au pus de acord specialiştii în aprecierea vechimii şi chiar mai mult în privinţa valorii acesteia. Principalele păreri comune sunt că aparţine rasei umane care a existat în urmă cu 700.000 de ani aceasta fiind un punct de opinie, alta fiind că datează de 200.000 de ani divergentă faţă de punctul de vedere de mai sus.
